Obiectivul principal care constă în educarea relaţiilor umane în cadrul comunităţii noastre, precum și sensibilizarea prin acțiuni de recunoștință și caritate, a fost realizat.
17 decembrie 2021Ziua de 3 decembrie este prilejul prin care fiecare din noi se poate implica şi îşi poate afirma sprijinul pentru ca persoanele cu dizabilităţi să se bucure de şanse egale. Comunitatea are nevoie să cunoască aceste persoane, nevoile şi aptitudinile, serviciile pe care trebuie să le dezvolte. Cu această ocazie în gimnaziul Balasineşti s-au desfăşurat […]
3 decembrie 2021În baza ordinului nr.92/01 din 19.11.21 al DÎTS Briceni cu privire la aprobarea clasamentului a concursului LIMBA NOASTRĂ-I O COMOARĂ, ediția a V-a. Gimnaziul Balasinești a ocupat locul II. În acest context administrația gimnaziului aduce sincere mulțumiri elevilor implicați în acest concurs și profesoarei Buga Aurica, care a ghidat activitatea elevilor.
22 noiembrie 2021Administrația Gimnaziului Balasineşti aduce sincere mulțumiri donatorilor, părinților, elevilor şi cadrelor didactice implicate în campania de colectare a maculaturii şi a bateriilor din cadrul proiectului Green Shool!!! Împreună am reuşit să realizăm lucruri cu adevărat frumoase şi prielnice educației contemporane!!! Elevii participanți la concursul de desene din clasele a II-a şi a III-a au primit […]
20 noiembrie 2021La data de 19 noiembrie s-a desfășurat în regim online seminarul instructiv – metodic raional cu participarea învățătorilor de la treapta primară din raion. În cadrul seminarului s-au desfășurat lecții publice: Ochișor Anna, învățătoare GDD, gimnaziul Balasinești la limba și literatura română în clasa a II-a cu subiectul: „TAINELE CĂRȚII. PREZENTARE DE CARTE. AGENDA DE […]
19 noiembrie 2021Activitate extracurriculara reuşita în cadrul Săptămânii tineretului, organizata de preşedintele consiliului elevilor Popovici Stanislav şi elevii clasei a IX-a.
18 noiembrie 2021Workshop cu elevii clasei a VI-a Electricitatea și impactul asupra mediului ambiant în cadrul proiectului ENERGIA VIITORULUI.
13 noiembrie 202113 noiembrie 2021












